Balenele sunt printre cele mai mari animale de pe pământ, una dintre ele, balena albastră, fiind cel mai mare animal al tuturor vremurilor. Sunt animale blânde, inteligente; se hrănesc cu microorganismele din ocean: planctonul. Cetaceele sunt mamifere marine, animale cu sânge cald; cândva, strămoșii lor au trăit pe uscat. Se împart în două mari grupe: cetaceele cu dinți - delfinii - respectiv cetaceele cu fanoane - balenele. Balena albastră poate trăi până la 80 de ani. În trecut a fost vânată excesiv, în prezent fiind o specie pe cale de dispariție. Ajunge la maturitate la vârsta de 23 de ani, femelele nasc odată la 3 ani. Dacă nu reușim să protejăm microcrustaceele - hrana principală a balenelor albastre - de efectele nocive ale poluării apelor din zona Antarctică, atunci populația de balenă albastră - chiar dacă nu sunt vânate - nu va mai avea numărul de exemplare din trecut.
Găurile Negre - uneori nucleul supernovelor se prăbușește cu o forță atât de mare încât materia dispare complet. Ce rămâne este doar un spațiu cu gravitație imensă. Puterea ei este atât de mare încât nimic nu-i poate scăpa, nici razele de lumină. Aceste spații se numesc găuri negre. Din cauza naturii lor, găurile negre nu sunt vizibile, dar astronomii au reușit să localizeze numeroase exemplare. Se caută stele duble sau multiple cu emisii puternice de radiații X (Roentgen). Se presupune că materia se scurge din stea în gaura neagră pe o orbită în formă de spirală. Fenomenul s-a detectat, de exemplu, în constelația Cygnus (Lebăda), care poartă numele de Cygnus X-1. Unii oameni de știință cred și în existența găurilor ”albe”. Se crede că acestea sunt locuri de unde materia iese pentru a începe o viață nouă.
Din când în când scoarța terestră se pune brusc în mișcare și își modifică suprafața: acest fenomen este cutremurul, unul dintre cele mai înspăimântătoare fenomene naturale. În orașele mari cutremurele sunt cu adevărat devastatoare. Poate provoca distrugeri de zece ori mai mari decât bomba atomică aruncată peste Hiroshima în 1945. Multe cutremure produc o mișcare a solului asemănătoare cu legănatul unui vapor. În funcție de intensitatea cutremurului, solul este mișcat în valuri fine sau smuncit cu putere. Uneori unduirile solului sunt vizibile și la suprafață: martorii oculari susțin că în timpul cutremurului din San Francisco din anul 1906 solul făcea valuri înalte de 1 metru. Până la oprirea cutremurului, locul de declanșare al acestuia, linia de refracție Sf. Andrei s-a deplasat cu 6 metri.