Întâmplător, am ales să fiu un adept al cuvintelor frumoase. De nenumărate ori am fost ținta cuvintelor frumoase, de multe ori am fost definit de cei ce mă cunosc prin intermediul rețelelor de socializare și nu numai, ca fiind unul căruia îi este ușor „să pună” cuvintele pe hârtie. Țin să asigur că nu este deloc ușor...Cu toate acestea am ales să fac o îmbunătățire a acestui site, aici unde mai putem spune o părere, o vorbă bună...
Țin să mulțumesc celor care mi-au trimis mesaje pe site, e-adevărat cu mult timp în urmă..., dar asta nu vă împiedică să mai trimiteți câte un mesaj, exprimându-vă părerile despre ceea ce scriu, ce vorbesc...
Glasul iubirii poetice S-au stins furtunile-n deșert...Ce-au scris în serile poetice de maiȘi norii mă intreabă dacă tu mai stai,Căci sufletul mi-i de durere fiert.Voi șterge tot ce mișcă-n inima mea,Căci doar o ploaie mă mai poate despărțiȘi-apoi din umbră să te pot iubi,Cum n-am putut iubi pe nimenea. O poezie poetică de dragosteA rupt pânzele iubiriiȘi mă gândesc ce-n lumile aste’Au adus lacrimile fericirii. S-au reaprins razele de soare...S-a surpat și iadu’ și-a ajuns fericirea-n rai,Iubirea mă intreabă daca tu mai stai...Să vezi de fericire cât mă doare.Și-am să scriu mereu despre iubirea pură,Și despre pânze, raze, amintiri,Să-mi amintesc de marile iubiri,Să pot să te iubesc din umbră.„Poezia este ca „o apă stătătoare”. Într-o liniște deplină și în calea unei armonii ciudate, în bătaia ploilor si a furtunilor care fac acea apă stătătoare să crească, mă simt destul de sigur. În totdeauna, revelația iubirii, contopirea ei cu natura, mi-a deschis pragul de idei, astfel, gândirea-mi poetică fiind una foarte simplistă. Versul, în splendoarea lui, nu face decât să evidențieze cuvântul și să rarifice cursivitatea citirii. Impresia, ideile evidențiate, le voi lăsa la apreciera cititorului...”